Sambata 26 Octombrie

Juniorul Antonio Suciu a semnat cu “U” până în 2030. Mijlocașul a debutat la prima echipă sezonul trecut


Mijlocașul Antonio Suciu a semnat un contract pe mai mulți ani cu “studenții”, mai exact, până în 2030. Juniorul a făcut pasul spre echipa prima echipă la finalul sezonului trecut.

Băimăreanul de doar 18 ani a ajuns la academia lui “U” în anul 2021. A reușit în sezonul 2022/2023 să câștige Liga Elitelor U17 și Supercupa Elitelor U17.  Juniorul joacă pe poziția de mijlocaș.

Antonio Suciu, juniorul care a făcut pasul spre prima echipă pe finalul sezonului trecut, a semnat prelungirea contractului cu ”U”. Mijlocașul în vârstă de 18 ani va îmbrăca tricoul echipei noastre până în 2030.

Tânărul mijlocaș a reușit o prestație de excepție în finala Cupei de Tineret cu Farul Constanța de la finalul sezonului trecut. Suciu a marcat golul victoriei pe „Municipalul” din Sibiu și a fost desemnat cel mai bun jucător al finalei.

La câteva zile de la câștigarea Cupei de Tineret a urmat debutul în prima echipă, care a venit în semifinala barajului pentru Conference League cu Oțelul Galați.

Sezonul 2023/2024 s-a încheiat cu o convocare în premieră la echipa națională. Acesta a evoluat pentru România U18 în dubla amicală cu Bulgaria,” au transmis reprezentanții echipei “U” Cluj.


Comentarii Facebook