Duminica 4 Decembrie

Jocurile Olimpice: Sandra Izbaşa divulgă secretul AURULUI de la Londra

 

Sandra Izbaşa a spus într-un interviu acordat prosport.ro că nu excela la sărituri, dar a ales acest aparat în urma suportului primit de la Mariana Bitang și Octavian Bellu.

 

Duminică, Sandra Izbaşa a obținut aurul la sărituri la Olimpiada de la Londra.

 

De ce nu ai făcut până acum sărituri?

 

Nu ştiu de ce am refuzat pentru că aveam două sărituri, însă tehnica la a doua nu mă ajuta. În plus, după Mondialul de la Aarhus (2006), m-am demoralizat pentru că făcusem două sărituri state (n.r. aterizate în picioare) şi mă bătuse o gimnastă din Coreea de Sud, care le ratase pe amândouă. Mi-am zis că nu are rost să mă chinui inutil, dacă tot pe ultimul loc termin.

 

Ce s-a întâmplat?

 

Mi-am schimbat felul de a privi lucrurile, în plus domnul Bellu şi doamna Bitang au ştiut să mă motiveze să revin la acest aparat. Mi-au zis că am o tehnică bună, că au încredere în mine şi că pot mai mult. La început mi-a fost greu, nu reuşeam să găsesc ritmul săriturii, numai că domnul Bellu m-a învăţat nişte trucuri ca să îmi fie mai uşor.

 

Îţi numeri paşii pe pârtia de sărituri?

 

Niciodată. Întotdeauna când sunt pe pârtie vizualizez săritura, nu calculez nimic, dacă ai face asta ai pierde esenţialul. Pe cei 25 de metri cât are pârtia încerc să îmi fac un elan cât mai mare pentru a avea forţă.

 

Cum ai ajuns la săritura "Mustafina" ?

 

Trebuia să urc la un alt nivel, am încercat această săritură şi mi-a ieşit. Am început să o sar a treia zi după Mondiale, undeva pe la finalul lui octombrie anul trecut. M-a tras un pic înapoi acea pauză de o lună jumătate când m-am accidentat la genunchi, însă am reuşit să o recuperez pentru Europene.

 

De câte ori ai repetat-o?

 

Greu de spus. Sunt antrenamente în care o sar de două ori şi antrenamente în care se întâmplă ca domnul Bellu să mă "uite" la sărituri. Dar e mai bine aşa, dacă mi-ar spune să o repet de 20 de ori, m-aş inhiba, aş fi poate stresată.

 

La ce înălţime ajungi la o astfel de săritură?

 

La peste patru metri! În sala de la Izvorani avem ca reper aparatul de aer condiţionat şi ajungem la nivelul lui, însă sunt sărituri în care trebuie să ne ridicăm şi mai sus.

Se întrevede solul pentru JO?

Greu, dar se conturează. Solul rămâne aparatul meu de suflet, merg la Londra să îmi apăr titlul olimpic la acest aparat. Într-adevăr, îmi doresc o medalie şi la sărituri, dar solul e visul meu.

 

Ţi s-a întâmplat să ţi se spună Stana în loc de Sandra?

 

(râde) O, daa! Chiar recent, în direct, la un post tv. Şi e frustrant pentru că ea cântă, nu are nicio treabă cu gimnastica, iar eu nu am absolut nicio treabă cu cântatul. Când auzi aşa ceva prima dată, crezi că se vrea să se râdă de tine. Mă enervează la culme!

 

Care este întrebarea pe care nu o suporţi?

 

"Şi, când te laşi de gimnastică?" Mă simt de parcă asta se aşteaptă. Când mă voi lăsa, va şti toată lumea.

 

Citește mai departe pe prosport.ro.

Comentarii Facebook