Iuliu Mureșan, președintele CFR Cluj, mesaj clar pentru Louis Munteanu, după ce fotbalistul a purtat tricoul celor de la FCSB: „S-a încheiat”


Louis Munteanu a avut o apariție surprinzătoare în perioada de vacanță, după ce atacantul CFR Cluj a fost văzut purtând tricoul rivalei FCSB la un turneu caritabil organizat înainte de Crăciun. Gestul a atras imediat atenția, în contextul interesului cunoscut al lui Gigi Becali pentru jucător.

La scurt timp după apariția imaginilor, președintele CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a reacționat și a clarificat situația atacantului. Oficialul din Gruia a exclus categoric un transfer la FCSB și a anunțat că Louis Munteanu este aproape de un transfer în străinătate.

„Putea să apară și în tricoul Sportului Studențesc. La FCSB sigur nu ajunge. Povestea cu FCSB s-a încheiat. A fost la un moment dat, dar acum avem alte piste din afară. Pentru mine nu are nicio semnificație gestul lui. Avem oferte din străinătate”, a declarat Iuliu Mureșan, potrivit Antena Sport.

Comentarii Facebook