Iuliu Mureșan despre CRIZA FINANCIARĂ de la CFR Cluj. Rămâne Paszkany alături de echipă? - VIDEO

 

Președintele CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a vorbit în premieră despre criza financiară de la club și a lăsat să se înțeleagă că salariile jucătorilor vor fi tăiate.

 

Mureșan a fost întrebat dacă echipa nu mai are bani și a declarat că informațiile ”sunt relativ adevărate, ca totul în viață și în presă.

 

Avem o lună întârziere la salarii, dar alte cluburi au mult mai mult și nu vreau să nominalizez. Noi suntem bine și băieții sunt mulțumiți financiar. La noi întârzierea este mică și să știți că de altfel probleme financiare sunt și în Franța, Belgia și Portugalia.

 

Așa cum se aude că și contractul de televiziune din 2014 va fi mai mic, atunci cluburile vor fi mult mai sărace. Va trebui să ne adaptăm. Și jucătorii vor trebui să înțeleagă că nu vor mai putea avea aceleași salarii ca și cele pe care le-au avut până acum și să facem fotbal în continuare”.

 

Mureșan a negat informațiile potrivit cărora Paszkany l-a mandatat să vândă jucătorii cu salariile mari. ”Nu este adevărat. Noi vindem jucătorii numai pe baza ofertelor, nu a salariilor pe care le au.

 

Arpad Paszkany este alături de echipă. Are unele probleme cu o rudă bolnavă și a mers în Austria, dar este alături de echipă”.

 

Paszkany are totuși probleme cu banii, pentru că a scos la vânzare hotelul Granata, cu 4,5 milioane de euro.

Comentarii Facebook