Ioan Ovidiu Sabău, pariu curajos în lupta la titlu. „Ei au cel mai valoros lot, pe mine nu mă surprinde”. Fanii rivalelor vor strâmba din nas

Superliga României continuă să ofere surprize etapă de etapă, însă una dintre cele mai îndrăznețe opinii din ultima perioadă îi aparține Ioan Ovidiu Sabău. Tehnicianul de 57 de ani, liber de contract din octombrie, când s-a despărțit de Universitatea Cluj, a analizat lupta la titlu și a aruncat o adevărată bombă în spațiul fotbalistic românesc: în opinia sa, Dinamo este echipa cu „cel mai valoros lot” din campionat și o pretendentă serioasă la cucerirea trofeului.

Ioan Ovidiu Sabău, pariu curajos în lupta la titlu. „Ei au cel mai valoros lot, pe mine nu mă surprinde”. Fanii rivalelor vor strâmba din nas


La finalul etapei cu numărul 16, Rapid conduce Superliga cu 35 de puncte, urmată îndeaproape de surpriza sezonului, FC Botoșani, cu 32 de puncte. Podiumul este completat de Dinamo, care a acumulat 30 de puncte după un parcurs extrem de solid. Zona locurilor de play-off este completată de Universitatea Craiova (29p), FC Argeș (27p) și Farul Constanța (25p). Într-un sezon în care echilibrul pare cuvântul-cheie, declarațiile lui Sabău au stârnit imediat reacții.

Chiar dacă unii specialiști mizează pe Rapid sau Universitatea Craiova în lupta pentru trofeu, Ioan Ovidiu Sabău vede lucrurile diferit. Cât despre CFR Cluj sau Universitatea Cluj, nimeni nu crede că aceste echipe pot lupta la titlu. Cert e că fostul mijlocaș al Generației de Aur consideră că Dinamo este, în acest moment, echipa cel mai bine construită și cea mai puternică din punct de vedere al jucătorilor pe posturi.

Ioan Ovidiu Sabău crede că Dinamo are cel mai valoros lot și ar trebui să se bată la titlu fără probleme


„Cred eu că Dinamo are cel mai valoros lot, ca lot vorbesc. Ca jucători luați individuali, mi se pare echipa cea mai echilibrată, valoroasă. Poate surprinde pe cineva, dar pe mine nu mă surprinde”, a declarat Sabău, convins că formația pregătită de Zeljko Kopic are toate argumentele pentru a rămâne în frunte până la final, conform Sport.ro.

Sabău a subliniat și meritul antrenorului croat, care a schimbat radical fața echipei și a reușit să creeze un grup unit și disciplinat: „Kopic este un om foarte bine pregătit. Are personalitate, autoritate și se potrivește foarte bine pe ce are la dispoziție.” Cu opt victorii, șase remize și doar două înfrângeri, Dinamo demonstrează că sezonul excelent de anul trecut nu a fost întâmplător.

Comentarii Facebook