Înfrângere pentru U BT la debutul în Eurocup. Baschet de foarte bună calitate, în fața a 7000 de spectatori


U-BT Cluj-Napoca a început cu stângul noua ediție a EuroCup, fiind învinsă marți seară, în fața a aproximativ 7000 de spectatori prezenți în BT Arena, de formația turcă Bahcesehir cu scorul de 98-90.

Echipa antrenată de Mihai Silvășan a pornit în formula de start cu Russell, Taylor, Guzman, Creek și Mensah. Partida a fost echilibrată în primele trei sferturi, cele două echipe mergând cot la cot. Clujenii au intrat la pauză la egalitate, 45-45, iar după sfertul al treilea conduceau cu un punct, 71-70.

În ultimul act însă, turcii au reușit să se desprindă decisiv, mai ales pe fondul unor aruncări de 3 puncte reușite. Bahcesehir s-a distanțat la șapte puncte, iar U-BT nu a mai găsit resursele pentru a reveni.

Russell a fost principalul marcator al clujenilor, cu 21 de puncte, 5 recuperări și 3 pase decisive. El a fost secondat de Molinar, cu 20 de puncte, și de sârbul Miletic, autor a 17 puncte, 7 recuperări și 5 assist-uri. Mitch Creek a contribuit la rândul său cu 18 puncte.

De partea cealaltă, MVP-ul partidei a fost Malachi Flynn, care a încheiat cu 24 de puncte, 7 recuperări și 4 pase decisive. Hale a înscris 16 puncte, iar Akpinar 13, asigurând un succes important pentru Bahcesehir încă din debutul campaniei.

Pentru U-BT urmează o nouă confruntare în EuroCup săptămâna viitoare, când va încerca să obțină prima victorie din competiție.

Comentarii Facebook