Gigi Becali, condamnat pentru că l-a făcut homosexual pe Dragoş Săvulescu

 

Gigi Becali a fost condamnat de instanță la plata unei despăgubiri de 10.000 de lei pentru că l-a făcut homosexual pe fostul acţionar al FC Dinamo, Dragoş Săvulescu.

 

Este Săptămâna Mare, nu fac niciun recurs. Dacă trebuie să plătesc, plătesc. Este bine că s-a făcut asta în Săptămâna Mare, pentru a mă smeri. Eu nu trebuia să spun acele lucruri. Am făcut o greşeală creştinească. Eu am spus ce se bârfea, nici măcar nu am văzut. Îmi pare rău pentru ce am spus atunci şi i-am cerut scuze lui Dragoş. Decizia nu este tocmai corectă, pentru că eu nu l-am făcut homosexual. Eu am răspuns la nişte jigniri ale lor. Eu am spus nişte bârfe care circulau prin oraş. Timpul nu poţi să îl dai înapoi. Le mulţumesc judecătorilor că m-au smerit. În viitorul apropiat voi fi un om foarte cuminte”, a afirmat Gigi Becali.

 

Dragoş Săvulescu, fostul acţionar la clubul de fotbal Dinamo Bucureşti, a cerut în instanță despăgubiri în valoare de 2,5 milioane de euro.

 

Scandalul dintre cei doi a izbucnit în 5 decembrie 2011, cu ocazia meciului de fotbal dintre Dinamo şi Steaua. Becali s-a supărat pentru că Săvulescu ar fi autorizat difuzarea pe stadionul Dinamo a unui videoclip ironic la adreda sa: ”Am auzit că nu ştiu ce-au făcut pe la tabele, e adevărat? Am auzit că nu ştiu ce oi au pus pe la tabelă, nu? Cu oiţe, da? Şi acuma vă spun şi eu vouă, (pe - n.r.) Dragoş Săvulescu l-a găsit nevastă-sa cu un bărbat în pat, în dormitor şi a divorţat de el. Aşa, ca s-o ştiţi şi pe asta, da?”.

 

Becali și-a nuanțat apoi afirmația, dar instanța tot l-a condamnat: ”Eu nu am zis de el că ar fi homosexual. Am spus doar că l-a prins nevastă-sa cu unul în pat. Nu înseamnă că făceau sex! Poate era un prieten la el şi dormea la el”.

Comentarii Facebook