Gigi Becali a râs în hohote de situația de la CFR Cluj și l-a ironizat pe Șumudică: ”Ce a pățit marele sultan al Turciei? Să se învețe minte”


Gigi Becali a vorbit despre haosul de la CFR Cluj și speră că acum Marius Șumudică s-a învățat minte să nu mai râdă de prieteni.

Becali a spus de curând că Șumudică nu va avea viață lungă la Cluj.

E de râsul plânsul ceea ce i s-a întâmplat marelului sultan. Cum, mă, tu marele sultan al Turciei nu poți să mai intri la antrenament? Chiar îmi vine să râd și vă asigur încă o dată că nu îmi pare rău deloc de el.

Pă de ce să îmi pară rău? A, dacă erai om și nu te apucai să ironizezi și să începi să te cerți cu toată lumea, că tu ești mare sultan, atunci poate că vă spuneam că îmi pare rău. Dar, așa nu îmi pare tată rău de el”, și-a început discursul Gigi Becali.

Nu e frumos să dai într-un om căzut, dar acum cu Marius Șumudică chiar că nu pot să tac. Eu sper că și-a învățat lecția și de acum îi va aprecia pe prietenii lui adevărați, deoarece bunul Dumnezeu le așează pe toate.

Ce înseamnă să te tot apuci tu să te dai mare și tare și să te iei de unul și de altul prin presă și pe la conferințe? Nu știai ce ai pățit și prin Turcia, după ce te-a luat gura pe dinainte? Acum taci și trage ponoasele. Bine că nu ai pățit mai rău pe la porți. Noi trebuie să ne vedem de echipa noastră, dar îmi vine să râd de ceea ce i s-a întâmplat lui Șumudică la CFR”, a mai spus Becali, pentru prosport.ro.

Comentarii Facebook