FOTO. Fotbalistul de la care a început haosul din Gruia după CFR - „U”... în galerie la Universitatea. Mesaj dur din tabăra alb-negrilor: „Absolut jalnic”
CFR Cluj și Universitatea, un nou derby, de această dată încheiat cu victoria celor de la CFR, scor 3-2. Mai puțin interesant rezultatul decât circul de la final de meci, când la mijlocul terenului s-a creat un meleu și părea că totul va degenera într-o bătaie generală. În centrul atenției, Cristiano Bergodi, antrenorul Universității Cluj și Andrei Cordea, fotbalistul feroviar de la care a pornit totul.
FOTO. Fotbalistul de la care a început haosul din Gruia după CFR - „U”... în galerie la Universitatea
Peluza Șepcile Roșii a reacționat imediat, la auzul veștii că Bergodi ar putea fi pus pe liber drept „pedeapsă”, și a publicat o imagine surprinzătoare cu Andrei Cordea la un meci al Universității, chiar în galerie. Desigur, o fotografie care poate să pună pe gânduri pe multă lume. De asemenea, ultrașii clujeni au preluat un text publicat inițial de pagina 100% U Cluj, în care se vorbește despre tactica celor de la CFR Cluj de a provoca haos și, mai apoi, de a se victimiza.
VIDEO. Ce nu s-a văzut la TV în CFR Cluj - Universitatea Cluj. Peluza Vișinie, derapaj rasist. Jandarmii au dat cu gaze. Un luptător K1 în galerie la „U”
„Clar, Cristiano Bergodi nu avea voie să aibă un asemenea black-out și își va primi pedeapsa de la Comisii, dar clubul trebuie să facă scut în jurul său. Inadmisibil este, însă, ca un fotbalist să facă asemenea gesturi și să înjure un antrenor de toate neamurile, așa cum a făcut-o acest neavenit, Andrei Cordea, iar apoi, în dulcea tradiție vișinie, să pozeze în victimă și virgin în ale conflictului.
La fel de vinovat se face și arbitrul Rareș Vidican, care a fost atenționat de către asistentul de pe partea cu băncile de rezerve despre ce a făcut Cordea, dar a decis să continue jocul. Eliminarea lui Cordea ar fi însemnat evitarea incidentelor. De la bun început a fost clar că jucătorii echipei vișinii vor căuta în permanență să provoace pentru a crea un astfel de scandal. Ironic, nu? N-a răspuns peluza la provocări, au cedat jucătorii și antrenorul. E de înțeles, ne luptăm cu astea de 24 de ani”, au transmis suporterii.
Nu au fost iertați nici ultrașii celor de la CFR Cluj, extrem de rasiști, și nici antrenorul Pancu, cel care a avut o ieșire ușor isterică la final de meci, când a urlat la microfon, în direct, narative xenofobe.
Daniel Pancu și suporterii celor de la CFR Cluj, criticați de fanii Universității Cluj
„Absolut jalnic acest personaj (n.r. Pancu). Tocmai el, cel care a sărit la gâtul arbitrului în timpul meciului cu Elveția, în calitate de antrenor al României Under 21, s-a trezit să-l condamne pe Bergodi. El, cel care își declara admirația pentru regimul criminal al lui Ramzan Kadârov și numea uciderea nepedepsită a femeilor din Cecenia drept „tradiții” pentru care are respect, pozează acum în suveranist de carton și vorbește despre “străinii” care-i bat jucătorii.
E ca și cum ai fi fost medic la Securitatea criminală înainte de ’89, iar acum dai lecții de moralitate pe la tv. Oh, wait”, au mai transmis suporterii Universității.
„Clujul e Universitatea și Universitatea e Cluj, asta știm, s-a demonstrat, rămâne. Ce n-am înțeles au fost scandările “galeriei” vișinii cu “țiganii, țiganii”, chiar și oamenii din jur se întrebau de ce-și atacă propriul antrenor într-un asemenea hal. Dubios”, a fost concluzia celor de la 100% U.
3 Comentarii