Fostul impresar al lui Nicolae Stanciu, mesaj dur despre revenirea la U Cluj: „Eu, dacă aș fi în locul lui, nu aș face așa ceva niciodată”
Informațiile privind o posibilă revenire a lui Nicolae Stanciu în Superliga României, la Universitatea Cluj, au provocat reacții în lumea fotbalului. Anamaria Prodan, fosta impresară a internaționalului român, a vorbit despre această variantă și a transmis că, dacă s-ar afla în situația lui Stanciu, nu ar renunța în acest moment la aventura din China, scrie Prosport.
Stanciu evoluează în prezent la Dalian Yingbo, iar Anamaria Prodan susține că mijlocașul are un statut important în campionatul chinez și beneficiază de un salariu pe măsură. Cei doi au încheiat recent colaborarea profesională, însă impresara spune că fotbalistul rămâne un nume important pentru ea.
Întrebată despre posibilitatea ca Stanciu să ajungă la „U” Cluj, Anamaria Prodan a precizat că nu știe ce decizie va lua acesta, deoarece nu a discutat cu el despre o eventuală revenire în România.
„Nu știu ce face Stanciu, habar nu am. Eu cred că mai stă. Nu știu ce să zic, de aia nu vreau să vorbesc. Nu mi-a zis un cuvânt. Are un salariu foarte mare și este cel mai bun jucător din acest moment din China”, a declarat Anamaria Prodan pentru Sport.ro.
Impresara consideră că, din punct de vedere financiar, Stanciu ar avea motive serioase să continue în China
Ea spune că fotbalistul ar putea profita de următorii ani pentru a-și asigura familia.
„La salariul pe care îl are, eu, dacă aș fi în locul lui, aș trage cu dinții încă un an, doi, trei, cinci, cât mai pot, să fac bani pentru copiii mei. L-aș sfătui să stea acolo unde câștigă foarte mulți bani. Are două fetițe superbe, trebuie să le facă un viitor”, a mai spus aceasta.
Fosta impresară a vorbit și despre riscurile pe care le-ar presupune o revenire în fotbalul românesc pentru un jucător care încă beneficiază de un statut important în străinătate.
În opinia sa, diferența financiară ar fi una semnificativă, iar presiunea asupra unui fotbalist revenit în Superliga ar putea fi mult mai mare. Aceasta a explicat că, dacă s-ar afla în locul lui Stanciu, nu ar face pasul înapoi către România, punând pe primul loc situația financiară și responsabilitățile față de familie.
„Să stea cât de mult poate acolo unde câștigă bani. Mai are câțiva ani de fotbal, în anii ăștia poate să strângă câteva milioane. În România nu vedeți cum e? Vii pe un sfert de salariu și te înjură toată lumea. Nu, eu nu aș face așa ceva. În momentul în care ai copii, ai și responsabilități. Eu nu aș face așa ceva niciodată, să mă întorc de undeva unde sunt rege și milionar să mă înjure toată lumea în România. Niciodată nu aș face așa ceva”, a afirmat Anamaria Prodan.
0 Comentarii