Fiul unei legende de la CFR Cluj „a rupt” tradiția și s-a dat de partea rivalilor de la Universitatea Cluj


Eugen Trică, fost mijlocaș la CFR Cluj, a povestit cum a reacționat fiul său, Atanas Trică, după ce a semnat cu Universitatea Cluj.

Atanas Trică, fiul lui Eugen Trică și al Lorenei Balaci – fiica legendarului Ilie Balaci –, a semnat în această vară cu Universitatea Cluj. Atacantul se încadrează în regula U21, o necesitate pentru ”U” Cluj după plecarea lui Vladislav Blănuță, al cărui împrumut de la FCU Craiova a ajuns la final.

„Vorbeam cu Atanas, a semnat cu U Cluj, e un pas foarte important pentru el. Și îmi spunea legat de intensitatea antrenamentelor (…). E pe mâna unui om pe care îl apreciez foarte mult, e competent, știe cum să vorbească cu jucătorul.

Păi, mi-a zis în momentul în care a semnat: <<Tata, a stat Mister cu mine de vorbă, aproape mi-au dat lacrimile!>>. Așa tare l-a motivat, îți dai seama. După antrenamentul de ieri, l-a chemat stafful, stau de vorbă cu el, a ajuns la un club foarte bine organizat. (...) Atanas o să explodeze, trebuie să explodeze anul ăsta, e momentul, am discutat cu el. Numai că lui trebuie să i se dea șansa”, a povestit Eugen Trică, notează iamsport.ro. 

LPF a anunțat datele și orele de disputare ale rundei cu numărul 6 din sezonul regulat. "Studenții" se vor deplasa la malul mării, duelul cu Farul Constanța fiind programat luni, 18 august, de la 21:30. 


Comentarii Facebook