FCSB încearcă să-l „fure” pe Stanciu de la „U” Cluj. MM Stoica, pressing la decarul naționalei
FCSB a intrat puternic în cursa pentru semnătura lui Nicolae Stanciu, după ce numele căpitanului echipei naționale a fost asociat cu o posibilă revenire în SuperLiga, la Universitatea Cluj. Mihai Stoica susține că oficialii campioanei fac deja demersuri pentru a-l convinge pe mijlocaș să aleagă Bucureștiul.
Nicolae Stanciu ar putea deveni protagonistul uneia dintre cele mai spectaculoase lupte pentru un transfer din fotbalul românesc. După apariția informațiilor privind interesul celor de la „U” Cluj pentru internaționalul român, FCSB încearcă să intre decisiv pe fir.
Mihai Stoica a vorbit despre situația lui Stanciu chiar la conferința de prezentare a lui Laurențiu Reghecampf și a dezvăluit că a discutat recent cu fotbalistul. Oficialul FCSB spune că dorința revenirii este împărtășită de conducere și de noul antrenor.
„Mai mult de 75% este rezolvată problema. Antrenorul îl vrea, eu îl vreau, Gigi îl vrea categoric. Astăzi tocmai am avut o discuție în trei, și cu Denis Drăguș. I-a zis că-i oferă și numărul de pe tricou doar să se întoarcă și apoi îi păstrează și loc în vestiar. Facem presiuni din toate părțile pe Nicușor Stanciu, doar să se întoarcă acasă. Ultima performanță a acestei echipe, participarea în Champions League, s-a realizat cu Mister pe bancă și cu Nicușor, unul dintre protagoniști în dubla cu Legia Varșovia”, a declarat MM Stoica.
FCSB face presiuni pentru transferul lui Nicolae Stanciu
Președintele Consiliului de Administrație al FCSB a explicat că atât el, cât și Gigi Becali și Laurențiu Reghecampf îl vor pe Stanciu la echipă.
Legătura dintre Stanciu și FCSB este una importantă. Mijlocașul a evoluat pentru roș-albaștri între 2013 și 2016, înainte de transferul în Belgia, la Anderlecht. Tot sub comanda lui Laurențiu Reghecampf, Stanciu a făcut parte din echipa care a reușit calificarea în grupele Champions League în 2013, după dubla cu Legia Varșovia.
Reghecampf nu a ascuns nici el faptul că și-ar dori să lucreze din nou cu internaționalul român. Noul tehnician al FCSB l-a descris drept unul dintre cei mai valoroși jucători români și a precizat că ar accepta imediat transferul dacă acesta ar deveni posibil.
0 Comentarii