Miercuri 24 Aprilie

Fanii critică noul echipament al U Cluj, pentru că seamănă cu cel al CFR Cluj - VIDEO și FOTO


U Cluj și-a prezentat noul echipament pentru sezonul 2021 - 2022, pe care îl va folosi în deplasare. Șortul este alb, iar tricoul este roșu, ceea ce a atras critici din partea unora dintre fani.

Suporterii spun că echipamentul U Cluj este alb- negru, nu roșu, care seamănă cu echipamentul rivalilor din Gruia. 

Vă prezentăm echipamentul Adidas pentru deplasare al FC Universitatea Cluj, din sezonul 2021/2022, prin care dorim să-i aducem un tribut lui Radu Țenter. Deși, a plecat dintre noi în urmă cu doi ani, Radu va rămâne mereu alături de noi și va fi un simbol pentru tot ceea ce înseamnă Universitatea Cluj, echipa elanurilor nestăvilite.

Suporterul și prietenul Radu Țenter a fost alături de ”U”prin sutele de ore din viaţa sa, în care a dat culoare echipei pe care a iubit-o. El a cântat cu aceeași pasiune tot timpul, la bine și la greu, în momente de maximă fericire și în clipe de cruntă tristețe.

Chipul său va fi prezent pe tricourile de joc, în noua ediție a ligii a II-a, pentru că Radu este ”Sufletul Nostru”, scriu cei de la U Cluj.

Suporterii au comentat imaginile:

”Alb si negru e culoarea noastra. Acum de ce ne vopsiti ca la CFR? Nu-mi place deloc. Sunt o suportera de 65 de ani. De ce schimbati culorile noastre, care sunt in sufletul nostru!!!!”.

”Alb și negru sunt culorile clubului. Roșu este al Superbet-ului. Nu-mi place deloc. Știu că avem nevoie de bani, dar nici să fim slugile lor. Urăsc casele de pariuri”.

Suporterii au mai remarcat că lipsesc o parte dintre sponsori: Untold și RMB Auto, ultimul fiind în continuare sponsor la CFR Cluj.

Comentarii Facebook