Duminica 26 Septembrie

Emmanuel Culio: „M-am întors acasă. Eu nu ţin doar cu CFR, eu ţin cu România!


Fotbalistul argentinian Juan Emmanuel Culio, revenit la CFR Cluj pentru a treia oară în cariera sa, a declarat că este fericit că s-a întors acasă.

Culio a revenit la CFR Cluj

Sunt fericit că m-am întors acasă. Pentru mine de când am plecat de aici a fost un an şi jumătate foarte, foarte greu în plan personal. Dar m-am întors acasă. Eu nu ţin doar cu CFR, eu ţin cu România. Aici am dat totul, aici a apărut Culio fotbalistul. Familia mea a fost mereu fericită aici, iar pentru mine asta înseamnă totul", a afirmat Culio într-un interviu postat pe canalul de YouTube al grupării ardelene.

Eu vreau să câştig tot timpul, iar la CFR se doreşte mereu campionatul. Vreau să muncesc pentru echipă, pentru club. Aici nu există locul 2, tot timpul trebuie să fii campion. Spiritul nostru este de învingători. Nouă nu ne place nici măcar egalul, tot timpul vrem să câştigăm. Mie îmi place presiunea. Dacă nu am presiune nu mă simt bine. CFR mi-a dat totul, mi-a dat viaţa de fotbalist", a mai spus mijlocaşul argentinian.

Juan Emmanuel Culio a mai evoluat în tricoul formaţiei ardelene în două rânduri, 2007-2011 şi 2017-2019, timp în care a câştigat 5 titluri, 3 Cupe şi 4 Supercupe ale României.


Comentarii Facebook