Miercuri 24 Aprilie

Emanuel Culio extrem de emoționat la CFR Cluj: Am venit înapoi acasă - VIDEO


Culio a revenit la CFR Cluj și a făcut unele declarații emoținante. 

Sunt fericit că m-am întors acasă. Pentru mine, de când am plecat de aici, a fost un an şi jumătate foarte, foarte greu în plan personal. Dar m-am întors acasă. Eu nu ţin doar cu CFR, eu ţin cu România. Aici am dat totul, aici a apărut Culio fotbalistul. Familia mea a fost mereu fericită aici, iar pentru mine asta înseamnă totul”, a afirmat Culio într-un interviu postat pe canalul de YouTube al grupării ardelene.

Eu vreau să câştig tot timpul, iar la CFR se doreşte mereu campionatul. Vreau să muncesc pentru echipă, pentru club. Aici nu există locul 2, tot timpul trebuie să fii campion. Spiritul nostru este de învingători. Nouă nu ne place nici măcar egalul, tot timpul vrem să câştigăm. Mie îmi place presiunea. Dacă nu am presiune nu mă simt bine. CFR mi-a dat totul, mi-a dat viaţa de fotbalist”, a mai spus mijlocaşul argentinian.

Când eram în avion spre România am avut emoții foarte mari. Mi-am zis că am venit înapoi acasă”, a mai spus Culio.

Juan Emmanuel Culio a mai jucat la CFR Cluj între 2007-2011 şi 2017-2019, are 5 titluri, 3 Cupe şi 4 Supercupe ale României.

Comentarii Facebook