Emil Boc anunță noi vești uriașe pentru Cluj-Napoca! Orașul nostru va găzdui două campionate europene de handbal în 2026
Primarul Emil Boc are vești bune legate de direcția sportivă a orașului, după o întâlnire importantă cu reprezentanții Federației Române de Handbal. Cluj-Napoca va fi gazdă pentru competiții europene de top, urmând să organizeze în 2026 două evenimente majore din handbalul internațional. „Clujul, din nou casa handbalului european de cel mai înalt nivel”, a subliniat Emil Boc.
Întâlnire importantă la Primărie: handbalul, în prim-plan
La cabinetul primarului a avut loc o discuție oficială cu noul președinte al Federației Române de Handbal, Bogdan Voina, însoțit de secretarul general al federației, Luca Nicolae. Întâlnirea a vizat organizarea a două competiții europene de anvergură la Cluj-Napoca: Campionatul European de Tineret, programat în luna iulie și Campionatul European de Handbal Feminin (senioare), programat în luna decembrie.
Pentru competiția de senioare, Cluj-Napoca va găzdui atât o grupă preliminară, cât și o grupă principală.
Emil Boc: sportul, model pentru noile generații. Clujul este un oraș cu experiență solidă în marile competiții
Primarul a subliniat că susținerea sportului de performanță rămâne o prioritate pentru administrația locală. Cluj-Napoca, a transmis acesta, își dorește să găzduiască în continuare sportivi de elită, care să devină modele pentru tineri prin disciplină, muncă și determinare.
Cluj-Napoca are deja un palmares consistent în organizarea de evenimente sportive internaționale. În ultimii ani, orașul a găzduit competiții de top precum Fed Cup, Davis Cup, Campionatele Europene de Gimnastică Artistică, meciuri din FIBA EuroBasket, dar și turneul de tenis Transylvania Open.
BTarena, epicentrul marilor evenimente sportive
Un rol central în această strategie îl are BTarena Cluj-Napoca, una dintre cele mai moderne săli polivalente din Europa de Est.
În 2024, BTarena a găzduit inclusiv Trofeul Carpați Niro, turneu de pregătire pentru Campionatul European de handbal, unde au participat echipe naționale precum Brazilia, Slovacia, Macedonia, Elveția și Turcia.
1 Comentariu