După o scurtă „vacanță”, Boiciuc revine la „U” Cluj. Vârful de atac basarabean a semnat chiar înainte de meciul cu FCSB


După ce a trimis Dinamo în Liga 2, atacantul Alexandru Boiciuc (24 de ani), și-a încheiat angajamentul cu Universitatea, fără a ajunge la un acord privind prelungirea contractului. Nereușind să se înțeleagă asupra detaliilor financiare, galeria Șepcilor Roșii nu s-ar fi așteptat ca câteva săptămâni mai târziu, fotbalistul să revină la „U”, deși a ratat toată pregătirea și cantonamentul. 

Universitatea însă anunță astăzi că atacantul Alexandru Boiciuc va continua și în acest sezon la Universitatea Cluj.

Cele două părți au semnat marți un contract valabil pe un an de zile. Vârful de atac basarabean a fost golgheterul echipei în sezonul precedent, cu opt goluri, printre care și a doua reușită a echipei noastre din turul barajului cu Dinamo, câștigat de ”U” cu 2-0.” Atacantul a efectuat în această dimineață primul antrenament al verii alături de băieți.

Reamintim că Alexandru Boiciuc a plecat de la „U” Cluj liber de contract, fiind o perioadă alături de soția sa, ucraineancă, în orașul natal al acesteia, Lviv. 

Comentarii Facebook