Luni 9 Decembrie

După Dan Petrescu, la CFR Cluj ar urma să ajungă președinte și Gigă Popescu. Ce spune Iuliu Mureșan

 

Dan Petrescu a confirmat că negociază cu CFR Cluj pentru a prelua postul de antrenor al echipei. Planurile noului patron nu se opresc aici, pentru că acesta vrea să îl înlăture și pe Iuliu Mureșan.

 

Dan Petrescu (49 de ani) va fi pus pe banca tehnică a CFR Cluj în locul lui Miriuţă săptămâna viitoare.

 

Ieşirea din insolvenţă, reuşită pe 30 mai, şi perspectiva de a putea evolua în Europa, în 2018-2019, deschid uşile unui proiect fabulos în Gruia. Pe lângă stabilirea unui buget de 8,5 milioane de euro, al doilea cel mai mare în Liga 1, după FCSB, dar şi achiziţia unor jucători de valoare, români şi străini, fosta campioană va da o superlovitură în privinţa băncii tehnice, scrie GSP.ro.

 

”Da, negociez cu CFR. E singurul club care m-a căutat să-mi propună un contract”, a declarat, joi, 1 iunie, Dan Petrescu, la Digi.

 

Planul este de a-l aduce și pe Gigă Popescu. În plus, echipa îşi va propune titlul în sezonul viitor de Liga 1, dar şi grupele Champions League, în toamna lui 2018.

 

Iuliu Mureșan este pe făraș, mai ales cp are probleme cu justiția. Acesta le-ar fi spus unor apropiați că are contract și nu pleacă fără a primi o despăgubire.

 

Sunt probleme și cu aducerea lui Gigă Popescu. În primul rând este vorba despre interdicţia impusă de judecători, în momentul în care el a fost condamnat în Dosarul Transferurilor, i-ar permite să fie în conducerea unui club. De asemenea, ar mai fi concurenţă cu cumnatul şi bunul său prieten, Gică Hagi, mai ales că a tot repetat în ultima vreme: "Singurul proiect de fotbal în care aş mai intra ar fi doar lângă Hagi". 

 

”Foarte probabil, luni Dan Petrescu îl va înlocui pe Miriuță. Îmi pare rău pentru Vasile, e prietenul meu, dar noul patronat vrea să treacă la un nivel superior”, a spus Iuliu Mureșan, președinte CFR, la Dolce Sport.

Comentarii Facebook