Vineri 13 Decembrie

Drumul U-BT Cluj în EuroCup continuă! Meci de foc cu echipa lituaniană Lietkabelis


U-BT Cluj o înfruntă miercuri, 13 noiembrie 2024, pe Lietkabelis Panevėžys, într-un nou meci din sezonul regulat al BKT EuroCup. Va fi o partidă specială, întrucât se întâlnesc cu Andrija Stipanović, care s-a transferat în această toamnă la echipa lituaniană. 

Lietkabelis este una dintre formațiile de tradiție din Lituania, clubul fiind fondat în 1964. Timp de 32 de ani, gruparea nu și-a schimbat numele din Lietkabelis. Acest apelativ vine de la o fabrică activă și în prezent, care produce componente electrice. Echipa s-a mai numit Sema, Kalnapilis, Preventa-Malsena sau Techasas și a participat prima oară în Cupa Korać în sezonul 1999-2000. În cele din urmă, alb-vișinii au revenit la tradiționalul nume Lietkabelis.

Lietkabelis a câștigat de două ori campionatul lituanian, disputat sub egida Uniunii Sovietice. Performanțele au fost izbutite în 1985 și 1988. În epoca modernă, gruparea din Panevėžys a jucat două finale ale campionatului, iar de patru ori a ocupat locul trei. În stagiunea precedentă, Lietkabelis a ajuns până în finala Cupei Lituaniei și s-a clasat pe locul trei în competiția internă, notează u-bt.ro.

Pe banca celor de la Lietkabelis stă în continuare Nenad Čanak, care a pregătit echipa în perioada 2018-2023. Pentru o scurtă vreme, sârbul a fost și antrenorul lui Turk Telekom, U-Banca Transilvania întâlnindu-l și în acea postură. Ulterior, tehnicianul de 48 de ani a revenit la Lietkabelis. 

„Pentru al treilea sezon consecutiv, echipa se duelează cu Lietkabelis. Am repurtat o singură victorie în fața balticilor și am pierdut alte trei dispute”, au precizat reprezentanții U-BT Cluj. 

Comentarii Facebook