Doi clujeni în lotul anunțat de Gheorghe Hagi pentru debutul în Nations League. 33 de jucători convocați de selecționer
România se pregătește de primele meciuri oficiale în era Gheorghe Hagi, iar selecționerul a anunțat cei 33 de jucători pe care se va baza la cele patru meciuri din Nations League.
CFR Cluj și Universitatea Cluj nu au niciun reprezentant în lot, în schimb doi fotbaliști care s-au format în Cluj-Napoca au prins lista de 33 de fotbaliști. Olimpiu Moruțan și Otto Hindrich sunt cei doi sportivi din Cluj selecționați la cele patru jocuri din Nations League. Hindrich a impresionat în ultimele luni în Polonia, la Legia Varșovia, în timp ce Moruțan este cel mai în formă jucător de la Rapid în sezonul 2026/2027.
România debutează în Nations League vineri, 25 septembrie, pe terenul Suediei. Partida se anunță una extrem de dificilă în fața nordicilor. După doar 3 zile,România va primi vizita Bosniei și Herțegovinei pe Arena Națională, într-un meci care se va disputa fără spectatori.
Pe 2 octombrie, naționala va juca împotriva Poloniei, pe Stadion Narodowy, iar seria se va încheia pe 5 octombrie, când Suedia va veni pe Arena Națională.
Lotul convocat de Gheorghe Hagi
Portari: Ionuț Radu (Celta Vigo), Otto Hindrich (Legia Varșovia), Valentin Cojocaru (Pogon Szczecin).
Fundași: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano), Tony Strata (Vitória Guimarães), Andrei Coubiș (Lincoln City), Radu Drăgușin (Fiorentina), Andrei Burcă (Yunnan Yukun), Bogdan Racovițan (Raków), Virgil Ghiță (Hannover 96), Matei Ilie (Kasımpaşa), Lisav Eissat (Bristol City), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova), Andrei Borza (Çorum), Raul Opruț (Dinamo).
Mijlocași: Tudor Băluță (Universitatea Craiova), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Marius Marin (Al Nasr), Răzvan Marin (AEK Atena), Nicolae Stanciu (Dalian Yingbo), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova), Vlad Dragomir (Pafos), David Matei (Universitatea Craiova), Cătălin Cîrjan (Dinamo), Darius Olaru (Union Saint-Gilloise).
Atacanți: Dennis Man (PSV), Olimpiu Moruțan (Rapid), Ianis Hagi (Alanyaspor), Valentin Mihăilă (Çaykur Rizespor), Florin Tănase (Omonia), Louis Munteanu (D.C. United), Daniel Bîrligea (Frosinone), Denis Drăguș (FCSB).
Dacă cele două formații clujene nu au niciun reprezentant, campioana României are nu mai puțin de cinci fotbaliști la lot. Universitatea Craiova îi dă pe Bancu, Matei, Băluță, Screciu și Cicâldău.
1 Comentariu