Denis Alibec, împrumutat de CFR Cluj pentru un sezon


Denis Alibec revine în Liga I. Atacantul în vârstă de 30 de ani va juca timp de un sezon la CFR Cluj, fiind împrumutat de la echipa turcă Kayserispor, a informat Gazeta Sporturilor.

Denis Alibec, care are semnată o înţelegere pe trei ani cu Kayserispor, va continua să aibă același salariu, de 800.000 de euro, iar CFR va suporta o parte, potrivit GSP. Astfel, internaționalul va fi antrenat din nou de Marius Șumudică, tehnician cu care s-a înțeles perfect la Astra Giurgiu, echipă cu care au câștigat campionatul României în 2016.

30 de goluri în 60 de meciuri a avut Denis Alibec pentru Astra Giurgiu în perioada când era antrenat de Șumudică.

Denis Alibec a plecat în octombrie 2020 la Kayserispor, de la Astra Giurgiu, suma de transfer fiind de 1.000.000 de euro.



Comentarii Facebook