De la Universitatea Cluj la o echipă de top din Europa. Patronul i-a decis soarta fotbalistului: „90% acolo merge”

Adrian Mititelu a anunțat unde va ajunge Vladislav Blănuță, fostul atacant al Universității Cluj, întors recent în cantonamentul celor de la FCU Craiova 1948.

Dorit cu insistență de Gigi Becali la FCSB, atacantul va pleca „în străinătate” în proporție de 90%. Adrian Mititelu ar fi fost dispus să-l vândă la FCSB pentru cel puțin 5 milioane de euro, însă Gigi Becali nu pare dispus să facă acest sacrificiu.

Așadar, fără oferte din campionatul României, Blănuță va ajunge în străinătate. Adrian Mititelu a exclus vehement posibilitatea ca fotbalistul să fie împrumutat în continuare la Universitatea Cluj.

„FCSB nu s-a interesat de Blănuță. Sunt cluburi care întreabă de el. Avem și noi anumite pretenții. Este într-o fază de intermediere. Joacă la EURO, sper să joace cel puțin două meciuri, deoarece în primul este suspendat.

Cu siguranță va găsi o echipă să-l transfere în această vară. Sunt șanse foarte mari. Nu văd ce s-ar putea întâmpla. Sunt deja niște propuneri, dar nu este suma pe care ne-o dorim. Până la urmă va veni și suma potrivită. (n.r. – împrumutat în continuare la U Cluj?) Nu, exclus! În proporție de 80-90% va merge în afara țării”,
a explicat Mititelu pentru Prosport.

Potrivit sursei citate, Adrian Mititelu ar fi negociat pentru Blănuță cu reprezentanții unei echipe din Golf, însă atacantul vrea cu orice preț să joace în campionatele puternice din Europa. Cel mai probabil în Germania sau Italia, dacă e să ascultăm ce spune patronul oltenilor.

„Ofertă nu este pentru el, doar propuneri. Dar nu sunt nici măcar în apropierea sumei solicitate. E din Europa. E și o discuție din Emirate, dar nu prea vrea să meargă acolo, el vrea în Europa, are mare încredere în el. Eu îl văd jucând pe Blănuță în Germania, în Italia.

Este un jucător foarte bun, are 23 de ani, român, european, are o perspectivă uriașă. Este un jucător pe care trebuie să primim o sumă cât de cât respectabilă”,
a completat Mititelu. Potrivit informațiilor recente, Slavia Praga ar oferi 5 milioane de euro pentru Blănuță.

Comentarii Facebook