De ce a refuzat FCSB și a ales CFR Cluj? Dezvăluirile care schimbă povestea lui Andrei Cordea: „Muncesc în fiecare zi”


Andrei Cordea, omul momentului la CFR Cluj, a reacționat după ce a fost etichetat drept fotbalist „expirat”, oferind un răspuns ferm chiar după prestația decisivă din meciul cu Metaloglobus, din etapa a 24-a a SuperLigii. Mijlocașul ofensiv de 26 de ani a reușit o „dublă” și a ajuns la 11 goluri în 18 partide, confirmând forma excelentă din tricoul ardelenilor.

Cordea a spus că nu știa de această etichetă până de curând și că, în loc să-l afecteze, l-a motivat.

„Am 26 de ani, ar fi ciudat să zic că mă simt expirat. Sunt același jucător, cu aceeași viteză și atitudine, doar mai matur și mai sigur pe deciziile mele. Muncesc în fiecare zi și nu mă dau niciodată bătut”, a declarat fotbalistul, scrie fanatik.ro.  

De ce a refuzat FCSB și a ales CFR Cluj? Dezvăluirile care schimbă povestea lui Andrei Cordea: „Muncesc în fiecare zi”

Jucătorul a vorbit și despre alegerea CFR-ului în detrimentul FCSB, explicând că, deși a existat un contact inițial cu bucureștenii, Dan Petrescu și patronul Neluțu Varga au avut un rol decisiv în mutarea sa la Cluj.

„Domnul Petrescu mi-a vorbit din suflet și m-a convins că aceasta este cea mai bună alegere pentru mine”, a adăugat Cordea.


Comentarii Facebook