Dan Petrescu, prima reacție după eliminarea din Conference League: „În ultimii cinci ani doar CFR a făcut ceva în Europa"


Campioana României a fost obținut un singur punct în primele cinci etape din grupele Conference League și a ratat calificarea în faza următoare a competiției. După înfrângerea cu Randers, Dan Petrescu s-a apărat și a afirmat că de cinci sezoane doar CFR Cluj a reuşit rezultate bune în cupele europene.

Știu că acum vor fi multe critici, dar să nu uităm că în ultimii 5 ani singura echipă din România care a făcut ceva a fost CFR. Naționala nu a făcut nimic, echipele de club 0, singura care a ținut steagul sus a fost CFR.

Asta e realitatea, anul ăsta nu a fost prea bun în Europa, trebuie să gândim o strategie învingătoare pentru sezoanele următoare.

E clar că gazdele au meritat victoria. Dacă nu luam acel gol imediat după 1-1, erau speranțe să câștigăm pe final. Prima repriză au dominat-o ei, dar a doua a fost mai echilibrată. E foarte ciudat, pentru că în a doua au dat două goluri, iar în prima nu au marcat. Pe final cred că mai meritam și noi un gol, am avut niște ocazii importante, la fel ca la 0-0.

E clar că cei de la Randers au foarte mulți jucători de atac foarte buni, de asta sunt pe locul 3 în Danemarca. Cu puțin noroc, puteam scoate mai mult. Un egal ar fi fost bun pentru moral, nu pentru calificare", a confirmat Dan Petrescu, la conferința de presă.

CFR Cluj a fost învinsă, joi seară, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-0), de echipa daneză Randers, într-un meci din penultima etapă a grupei D a Conference League.

Anterior, CFR Cluj a înregistrat trei înfrângeri şi o remiză (0-1 cu Jablonec, 1-1 cu Randers, 0-1 şi 0-2 cu Alkmaar), astfel că înaintea ultimei etape rămâne cu un singur punct şi va încheia grupa pe ultimul loc.

Vor avea loc în ultima etapă (9 decembrie):

  • 19:45 CFR Cluj vs Jablonec
  • 19:45 AZ Alkmaar vs Randers.

Clasament Grupa D:

  1. AZ Alkmaar (7-3 golaveraj) 11 puncte
  2. Randers (9-8) 7
  3. Jablonec (6-6) 6
  4. CFR Cluj (2-7) 1.

Comentarii Facebook