Dan Petrescu nu este sigur de calificare după meciul din Bulgaria: ,,Sunt îngrijorat pentru calificare, avem o problemă cu fundașii”


După victoria la limită obținută de CFR Cluj în Bulgaria, antrenorul Dan Petrescu a susținut o conferință de presă.

Acesta a vorbit despre meciul împotriva echipei israeliene și despre șansele la calificare. ,,Bursucul” a precizat și că echipa sa se confruntă cu o problemă la nivelul fundașilor.

”A fost doar primul meci. Sunt conștient că o să fie meci greu săptămâna următoare. Este o echipă bună, au experiență. Mulți au jucat la nivel internațional la U21.

Prima repriza a fost bună, am ratat ocazii incredibile. Nu ai cum să ratezi așa ceva în Europa. 1-0, per total e puțin. Puteam să câștigăm mai mult. Ne-am făcut meciul al doilea mai greu. Ținem cont de faptul că echipa de azi va juca și joi.

Sunt fericit pentru rezultat și pentru atitudinea băieților. A fost greu, echipa obosită, cald, am suferit.

Prima repriză a fost bună, a doua am suferit. Sper să nu avem prea multe accidentări.

Sunt îngrijorat pentru calificare, dar acum mă focusez pe campionat. Avem o problemă cu fundașii”, a spus Dan Petrescu, la conferința de presă.


Comentarii Facebook