Dan Petrescu, fostul antrenor de la CFR Cluj, nu se lasă de fotbal nici în recuperare! Gestul care l-a lăsat mască pe Florin Prunea: „Am început să plâng”


Vești încurajatoare despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu. Antrenorul celor de la CFR Cluj pare să se simtă din ce în ce mai bine, după problemele serioase de sănătate cu care s-a confruntat în ultimul an.

La finalul lui 2025, impresarul Giovanni Becali declara că Dan Petrescu ar fi slăbit nu mai puțin de 30 de kilograme, alimentând îngrijorările din lumea fotbalului. Acum, însă, fostul internațional Florin Prunea a oferit detalii emoționante după reîntâlnirea cu „Bursucul”, mărturisind că tehnicianul arată mult mai bine.

Prunea a povestit că momentul revederii a fost unul extrem de încărcat emoțional. 

Dan Petrescu, fostul antrenor de la CFR Cluj, nu se lasă de fotbal nici în recuperare! Gestul care l-a lăsat mască pe Florin Prunea: „Am început să plâng”

„(n.r. cu Dan Petrescu te-ai văzut) Da! Băi, eram cu spatele, eram la cârciumă și îmi spune prietenul cu care eram eu: 'băi, vezi că vine Petrescu'. Băi, și când mă întorc, era chiar în stânga, lângă masa mea. Când m-am întors și l-am văzut, i-am sărit în brațe, pe cuvântul meu de onoare. Am început să plâng, fratelo! Arată bine, bine.”

Fostul portar a rămas surprins și de faptul că Dan Petrescu nu s-a desprins nicio clipă de marea sa pasiune: fotbalul.

„Știți, mă, ce-a făcut? Am stat puțin de vorbă cu el și după aia s-a dus la masă. Ghici ce făcea el la masă? A deschis ditamai tableta și se uita la fotbal. Și-i zic: 'băi, dar tu ești sănătos la cap?' / 'Păi ce vrei să fac?' Cred că cu fică-sa era și cu încă doi prieteni. Este bine fizic, foarte bine. Mi-a zis că pleacă pe-afară, că mai are puțin din tratament. Așa m-am emoționat, mi-au dat lacrimile”, a declarat Florin Prunea, conform iAMsport.ro.

Comentarii Facebook