Dan Petrescu consideră că CFR Cluj este defavorizată: ,,Alte echipe primesc penalty-uri, noi nu”


CFR Cluj a câștigat meciul împotriva celor de la FC Hermannstadt, într-un meci din campionatul intern, jucat în Gruia. Scorul final a fost de 1-0, singurul gol fiind marcat de Louis Munteanu, care se află într-o formă excelentă în ultimele meciuri. 

Dan Petrescu consideră că echipa sa ar fi meritat două lovituri de la 11 metri în meciul cu Hermannstadt, duel arbitrat de Bogdan Dumitrache. ,,Bursucul” a fost sancționat și cu un cartonaș galben în minutul 33.

El a mai menționat și că rivalele la titlu primesc cu ușurință lovituri de la 11 metri.

„Noi venim după un meci foarte greu. Îi felicit pe toți jucătorii, au făcut un efort fantastic. Nu a fost ușor să faci drumul până la Cluj. Cei de la Sibiu au avut doar o fază, în rest mai nimic.

Am dat un gol, dar nu am primit două penalty-uri. Bine că arbitrul nu a influențat rezultatul final, așa cum a fost în alte situații, la Botoșani.

Așa i-a ieșit bine. Mergem înainte. Alte echipe primesc penalty-uri, noi nu”, a declarat Dan Petrescu la Digi Sport.

În urma acestui rezultat, CFR Cluj s-a apropiat la un singur punct de liderul campionatului.


Comentarii Facebook