Vineri 27 Ianuarie

Dan Petrescu ataca virulent: Suntem cei mai criticați, dar suntem singurii din Europa. Celelalte echipe nici nu știu unde sunt


CFR Cluj s-a calificat în 16-imile de finală ale Conference League, iar Dan Petrescu a erupt.

Boateng a deschis scorul, iar Deac a ratat două penalty-uri la rând, în minutele 33 și 35.

Dan Petrescu s-a plâns din nou că echipa lui e criticată.

Cred că e cea mai importantă victorie a sezonului. Nu mă așteptam să facem zece puncte când a început grupa. Când am văzut Sivasspor și Slavia, nu mă gândeam că vom face zece puncte. Mă gândeam cu Ballkani să facem mai multe puncte, dar cele șase cu Slavia ne-au calificat, cu toate că cel mai greu meci a fost cel de azi, mai ales că la 1-0 am ratat două penalty-uri la aceeași fază.

Veneam după două meciuri în care totul a fost împotriva noastră: penalty-uri inventate, goluri din offside, goluri anulate nouă. Mă gândeam ce mai urmează, zic să vezi că dă Slavia gol în minutul 90 și luăm și noi gol.

Le-am zis băieților înainte de meci că au demonstrat că merită să fie în Europa, au jucat deja 13 meciuri, au făcut un efort extraordinar, dar, dacă nu vor câștiga azi, va fi degeaba.

E bine și pentru club, din punct de vedere financiar, e încredere. Mă bucur foarte mult și pentru fani, care ne-au ajutat azi. O victorie mare pentru toată lumea.

Mă bucură orice victorie. E clar că nu-mi place să luăm gol. Eroul grupei? Echipa, toți jucătorii. Mai sunt unii care au plecat, și ei ne-au ajutat. Trebuie să le mulțumim și lor.

Ballkani m-a surprins, au niște jucători buni și un joc extraordinar de posesie. Posesia a fost la ei, dar ocaziile au fost la noi.

Îmi pare bine pentru grup, s-a format un grup bun, cu jucători veniți de curând. Iată că au dus o echipă din România în primăvara europeană. Speram să fie mai multe echipe, dar nu prea văd în viitor alte echipe sau alți antrenori.

Cred că tot CFR va fi în viitor. Nu prea văd altele. În ultimii șase ani, a fost doar CFR. Alte echipe nici nu știu pe unde au fost. În același timp, noi suntem cei mai criticați, antrenorii și jucătorii, pe nedrept. Nu le-am închis gura. Doar până la prima înfrângere.

Multă lume e supărată acum, sunt convins. În România, nu ține lumea cu toate echipele. N-are rost să mai fac polemici, cel mai important e că CFR a mers în primăvara europeană, am făcut zece puncte, ceva incredibil, și am lăsat Slavia acasă.

Eu am vreo 50 de meciuri aici în Europa. Nu o să mai fiu egalat, asta e clar. Îmi pare rău să o zic, dar asta e realitatea”, a spus Dan Petrescu.

Comentarii Facebook