Cristiano Bergodi, antrenorul „U” Cluj, aspirații mari privind Cupa României: „Sper că la sfârșitul anului putem disputa o finală”


FC Universitatea Cluj va juca miercuri, 29 octombrie 2025 în grupa C a Cupei României împotriva celor de la Metalul Buzău de la ora 15:00.

Antrenorul „studenților”, Cristiano Bergodi, a declarat că meciul este unul important și vrea ca echipa să facă o figură frumoasă. 

„Este un meci foarte important pentru noi, deoarece începe Cupa României și primul meci de obicei este foarte important pentru toate echipele care participă la această competiție. Noi vrem să facem o figură frumoasă. Timpul este scurt, eu am venit aici de puține zile și sper că putem face un meci important și mai ales să obținem o victorie”, a declarat antrenorul Universității.

Cristiano Bergodi, antrenorul „U” Cluj, aspirații mari privind Cupa României: „Sper că la sfârșitul anului putem disputa o finală”

Întrebat dacă a sesizat o îmbunătățire a stării de spirit în rândul elevilor săi după victoria de la Galați, Bergodi a precizat că trebuie să rămână cu picioarele pe pământ. 

„Da, sigur că victoria aduce un entuziasm, o motivație în plus și e normal, dar trebuie să stăm cu picioarele pe pământ pentru că nu am făcut nimic. Era bine să pornim cu dreptul, cu o victorie. Asta s-a întâmplat și mă bucur pentru băieți”, a precizat Bergodi. 

Totodată, antrenorul cu două Cupe ale României în palmares speră că poate câștiga acest trofeu și de pe banca Universității:

„În inima mea, sper că da. Am jucat și o finală cu ”U” Cluj, acum sunt în partea cealaltă și sper că la sfârșitul anului putem disputa o finală”, a conchis antrenorul italian. 


Comentarii Facebook