Cristi Balaj, resemnat! Ce spune despre șansele lui CFR Cluj la titlu: „FCSB rămâne favorită”


În cazul în care „feroviarii” își vor trece în palmares la finalul sezonului cel de-al 9-lea titlu din istorie, finanțatorul lui CFR Cluj, Neluțu Varga, le va da jucătorilor o primă de 1.000.000 de euro. Șansele însă sunt mici, o spune chiar președintele clubului.

„Nu joacă banii. Noi trebuie să rămânem concentrați pentru că în ultima partidă am suferit. Am învins o echipă care în ultimele două partide pierdusem, și în Gruia, și în deplasare. Am pierdut 0-1, de data asta am câștigat. Mă bucur pentru Adi și pentru jucători de această victorie foarte importantă.

În continuare din punct de vedere prima șansă, chiar și matematic o are FCSB, chiar dacă nu îmi aduc aminte ca o campioană să piardă cu 0-4. Un rezultat justificat având în vedere ce s-a întâmplat pe teren, cu cei de la Rapid care au înțeles că trebuie să îi anihileze pe Florinel Coman, care a fost locomotiva echipei în acest sezon și a făcut diferența și pe Olaru. Au reușit și au câștigat.

Apoi Rapid are următoarea șansă. În rest, atâta timp cât suntem acolo sus trebuie să luăm meci cu meci și nu ar trebui să ne entuziasmăm prea mult. Din punctul meu de vedere în aceste momente trebuie să muncești și să înțelegi că e o perioadă importantă a campionatului. Punctele nu se mai înjumătățesc. Diferența dintre un egal și o victorie e foarte mare. Din acest moment, detaliile fac diferența.

Și având jucători de calitate, având un staff foarte bun care știe să aducă victorii, ne permitem să sperăm, dar asta nu înseamnă nimic dacă nu legăm victorii. Nu e suficient să câștigi un meci după care să sărbătorești”, a declarat Cristi Balaj, potrivit fanatik.ro.

Comentarii Facebook