Consiliul Județean Cluj: Felicitări sportivilor clujeni pentru rezultatele obţinute la Olimpiadă

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, le-a transmis felicitări celor două sportive clujence medaliate cu argint la probele de judo din cadrul Jocurilor Olimpice și halterofilului care a luat bronz.

 

Alina Dumitru și Corina Căprioriu au luat argint la judo, fiind antrenate la Cluj de Florin Bercean, antrenorul lotului olimpic de judo.

 

Performanţele acestor două vicecampioane olimpice confirmă, o dată în plus, prestigiul deosebit al şcolii de judo clujene. Mă bucură faptul că judeţul nostru a fost reprezentat cu succes la această competiţie sportivă de interes planetar şi sper ca şi ceilalţi sportivi clujeni angrenaţi în competiţie să realizeze performanţe notabile pentru imaginea sportului clujean şi românesc deopotrivă. Totodată, având în vedere performanţele deosebite obţinute şi merituosul rol de ambasador al judeţului asumat de toţi aceşti sportivi, voi propune plenului Consiliului Judeţean premierea lor”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.

 

Consiliul Judeţean Cluj salută și performanţa remarcabilă a unui alt sportiv născut în Cluj, Răzvan Martin, care, în cursul zilei de ieri, a obţinut medalia de bronz la haltere.

 

Judeţul Cluj mai este reprezentat la această Olimpiadă de alţi doi sportivi, Rareş Chintoan (lupte) şi Bianca Răzor (atletism), care vor intra în competiţie în zilele următoare. 

 

Judocana Alina Dumitru a fost propusă de către preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, pentru acordarea titlul de Cetăţean de Onoare al judeţului Cluj. Acest titlu urmează a-i fi acordat pentru întreaga activitate sportivă încununată cu numeroase titluri de campioană europeană şi mondială, cariera Alinei Dumitru culminând cu obţinerea, în anul 2008, la Olimpiada de la Beijing, a medaliei de aur, ea devenind astfel prima campioană olimpică din istoria judo-ului românesc.

Comentarii Facebook