Cine transmite la TV meciul dintre Ararat Armenia și Universitatea Cluj. Când debutează „șepcile roșii” în Conference League

Ca de obicei, drepturile TV pentru din cupele europene ale formațiilor din România sunt negociate la sânge de televiziunile care vor să transmită aceste meciuri urmărite de toată lumea.

Este și cazul meciului dintre Ararat Armenia și Universitatea Cluj, ce se va disputa pe 24 iulie de la ora 19:00. Conform FANATIK, această partidă va fi transmisă de Prima Sport și Digi Sport, la fel cum se va întâmpla și pentru meciul dintre FK Sarajevo și Universitatea Craiova.

Oltenii vor debuta în Conference League tot pe 24 iulie, de la ora 22:00. Și partidele retur vor fi transmise tot ce cele două televiziuni, fiind vorba despre meciurile ce se vor disputa pe 31 iulie.

Cât despre meciul din 28 iulie, care ar trebui să aibă loc la Craiova între cele două Universități, există șanse ca această partidă să fie amânată, lucru confirmat și de președintele clujenilor, Radu Constantea.

„Nu am avut nicio discuție legată de acest aspect. E prima dată când aud acest lucru. Sigur, o să mă consult și cu cei din staff-ul tehnic, dar nu cred că ar fi o problemă din perspectiva noastră
”, a declarat Radu Constantea pentru sursa citată.

Comentarii Facebook