CFR Cluj și-a vândut titularii, dar a făcut profit! Milioane de euro au intrat în conturile clubului din Gruia
CFR Cluj a încheiat perioada de transferuri din această vară pe plus, în condițiile în care clubul traversează o perioadă dificilă din punct de vedere financiar și a intrat în procedura de insolvență.
Ardelenii au fost nevoiți să renunțe la mai mulți jucători importanți pentru a obține venituri și pentru a echilibra situația financiară a clubului. Potrivit informațiilor prezentate de Digi Sport, CFR Cluj a înregistrat în această vară un profit de aproximativ 2,25 milioane de euro din transferuri.
Una dintre cele mai recente plecări a fost cea a lui Meriton Korenica, în vârstă de 29 de ani. Mijlocașul a fost transferat la FCSB pentru aproximativ 600.000 de euro.
CFR Cluj și-a vândut titularii, dar a făcut profit! Milioane de euro au intrat în conturile clubului din Gruia
Anterior, CFR Cluj îi cedase pe Tidiane Keita, la Ordabasy, pentru 500.000 de euro, și pe fundașul central Matei Ilie, la Kasimpașa, tot pentru 500.000 de euro.
Pe lista plecărilor s-au mai aflat Leo Bolgado, transferat la Petro pentru 350.000 de euro, Aly Abeid, plecat la Kabylie pentru 300.000 de euro, și Marian Huja, transferat la Raja Casablanca pentru 250.000 de euro.
Astfel, CFR Cluj a reușit să obțină sume importante din cedarea mai multor fotbaliști, iar bilanțul campaniei de transferuri a ajuns pe plus.
0 Comentarii