CFR Cluj, lovitură financiară! Ar putea încasa peste 2 milioane € dintr-un transfer de la FCSB
CFR Cluj ar putea beneficia de o sumă considerabilă în urma unui posibil transfer al atacantului Daniel Bîrligea de la FCSB la Al-Shabab, echipă antrenată de Fatih Terim.
Atacantul legitimat la FCSB are o clauză de reziliere uriașă în valoare de 15 milioane de euro, potrivit digisport.ro
Dacă șeicii vor achita această sumă, atunci Bîrligea va deveni cel mai scump jucător care pleacă din campionatul României.
Conform sursei citate anterior, dacă echipa Al-Shabab va achita clauza de reziliere pentru Daniel Bîrligea, iar atacantul va ajunge în Arabia Saudită, CFR Cluj se va alege de pe urma acestui transfer cu 2,25 de milioane de euro.
CFR Cluj a câștigat 2 milioane de euro după ce l-a vândut pe Daniel Bîrligea la FCSB
Jucătorul a marcat 13 goluri pentru FCSB în 27 de meciuri jucate pentru bucureșteni în toate competițiile.
1 Comentariu