CFR Cluj face schimbări surpriză pe bancă! Cine preia temporar conducerea echipei
Daniel Pancu (48 de ani), numit pe banca lui CFR Cluj la sfârșitul lunii octombrie, nu poate activa încă oficial ca antrenor principal. Motivul îl reprezintă lipsa licenței UEFA PRO, pe care tehnicianul o va obține abia pe 9 decembrie.
Până la această dată, clubul din Gruia avea nevoie de un antrenor care să dețină licența PRO, astfel că George Ciorceri (70 de ani), fost jucător al ASA Târgu Mureș și cu experiență anterioară la CFR, a fost prezentat oficial în această poziție.
„Bun venit, George Ciorceri! Suntem bucuroși să vă anunțăm că, începând de astăzi, George Ciorceri face parte din staff-ul tehnic al formației noastre, contribuind cu profesionalismul și experiența sa în activitatea curentă a echipei!”, a transmis clubul din Gruia.

Ciorceri va prelua rolul de antrenor principal temporar, până când Daniel Pancu va putea îndeplini funcția oficial. De-a lungul carierei, Ciorceri a pregătit echipa CFR în două rânduri și a antrenat, printre altele, ASA Târgu Mureș și Politehnica Timișoara, fiind și un important coordonator al juniorilor din cadrul Academiei CFR.
0 Comentarii