CFR Cluj ar transfera un jucător cu un milion de euro de la Farul Constanța


Farul Constanța ar urma să vândă un jucător cu un milion de euro campionilor de la CFR Cluj.

Dan Petrescu a fost impresionat de un jucător la duelul cu Farul Constanța, câștigat cu 2-0.

Alexi Pitu (19 ani), atacantul constănțenilor, este dorit de Dan Petrescu la CFR Cluj, iar Ioan Varga, patronul ardelenilor, ar fi dispus să îi facă pe plac tehnicianului.

Potrivit ziare.com, cele două formații au ajuns la un acord în privința transferului lui Alexi Pitu, iar suma pe care o va încasa Farul este una fabuloasă: un milion de euro.

Alexi Pitu este cotat de site-ul specializat în transferuri transfermarkt.com la aproximativ 250.000 de euro.

Dan Petrescu mai vrea un jucător de la Farul Constanța, mijlocașul de 19 ani, Constantin Grameni.

Comentarii Facebook