Miercuri 7 Decembrie

Cel mai mare pugilist din istorie a murit! Muhammad Ali s-a stins din viață



Unul dintre cei mai cunoscuți sportivi din istorie și unul dintre cele mai mari nume ale boxului, Muhammad Ali, a murit, vineri seară,la vârsta de 74 de ani, la un spital din Phoenix, unde era internat de mai multe zile, potrivit NBC News.

Ali suferea de 32 de ani de Parkinson, iar în ultimii doi ani a fost internat în spital de două ori, pentru pneumonie și infecție urinară.

Născut sub numele de Cassius Clay (înainte de a deveni cunoscut și a trece la Islam, schimbându-și numele în Muhammad Ali), sportivul și-a început cariera în 1960, devenind campion olimpic la Roma, iar doar patru ani mai târziu a devenit campion mondial WBA, după ce l-a învins pe Sonny Liston.

Muhammad Ali a fost încarceratde, posedat de titlurile câștigate și i-a fost pusă interdicție de a boxa timp de 3 ani și jumătate, după ce a refuzat să lupte în războiul din Vietnam, din cauza convingerilor religioase, însă acesta a reușit să redevină campion mondial, câltigânt titlurile WBA și WBC.

Pugilistul s-a retras în 1981, după ce a fost înfânt de Trevor Berbick într-un meci disputat la Queen Elizabeth Sports Centre din Nassau.

Comentarii Facebook