Sambata 5 Octombrie

Ce scrie presa din Olanda despre greșeala de arbitraj de la primul gol al celor de la AZ în meciul cu CFR Cluj


CFR Cluj a fost învinsă de Alkmaar, scor 0-2, în runda cu numărul 4 a grupei D din UEFA Conference League. Primul gol al olandezilor trebuia însă anulat, pentru că islandezul Albert Gudmundsson (24 de ani) a făcut henț.

Alkmaar a început meciul sus, în jumătatea campioanei CFR Cluj. Prima șansă reală a adus și deschiderea scorului. Albert Gudmundsson, autorul reușitei, a comis însă un henț în momentul preluării. Acest lucru nu fost trecut cu vederea nici în presa din Olanda, care recunoaște că reușita trebuia anulată.

La fel ca acum două săptămâni în România, AZ nu a fost nevoită să facă un efort excesiv pentru a zgudui apărarea Clujului. Totuși, golul venit după cinci minute, din piciorul lui Albert Gudmundsson, ar fi trebuit anulat. 

Islandezul a preluat pasa lui Jesper Karlsson cu brațul, dar arbitrul din Luxemburg nu a sancționat hențul. VAR-ul nu este utilizat în această fază a competiției”, au scris olandezii de la netherlandsnews.

Dan Petrescu a explodat pe bancă și i-a cerut explicații „centralului” Alain Durieux, din Luxemburg.

Dan Petrescu: „Dacă era VAR, sigur anulau golul”

Am jucat cu cea mai bună echipă din grupă, cu o echipă care poate câștiga acest trofeu. De când sunt eu la CFR, echipa asta mi s-a părut cea mai bună, chiar dacă am jucat cu Sevilla, cu Rennes, cu Celtic. 

Mi se par la fel ca Slavia Praga, poate chiar mai buni. Cred că băieții nu s-au făcut de râs, au început rău, am luat un gol... Dacă era VAR, sigur ar fi fost anulat”, a declarat Dan Petrescu potrivit sport.ro.


Comentarii Facebook