Ce plafon salarial a fost impus la U Cluj. Află ce i-a transmis Anamaria Prodan lui Emil Boc


Jucătorii de la U Cluj nu vor mai evolua pe salarii mari, așa cum se întâmpla pe vremea lui Florian Walter.

"N-am avut foarte mare noroc în amicale, dar nici nu contează, în meciurile oficiale e important ce facem. Am rulat nişte jucători, încercăm să ne creionăm primul 11. Claudiu e mulţumit de 90 la sută din tot ce s-a adus. Mai avem nevoie de un fundaş central şi de un atacant, dar avem timp să transferăm.

Există un plafon salarial la Universitatea Cluj: pînă în 4.000 de euro, nu-mi doresc să fim echipa care să nu-şi poată îndeplini obligaţiile faţă de jucători, vreau să mă pot uita în ochii lor, pentru mine contează asta.

De multe ori mă gândesc să condiţionez şi aceşti bani, ca să nu stea liniştiţi că au salariul ăsta, unul foarte mare pentru vremurile în care trăim. Dar sunt liniştită că jucătorii mei, pe care i-am avut la Snagov, la Chiajna, deci am încredere în ei. Cred că împreună o să reuşim", a spus Anamaria Prodan.

Anamaria a declarat că așteaptă ajutor și de la Primăria Cluj.  "Eu i-am explicat domnului Boc că dacă nu e alături de fotbal, e rea-voinţă, noi nu avem timp, dacă un primar nu ajută, cu ceea ce poate, nu vom reuşi. Aici am găsit un club pus la punct din toate punctele de vedere.

Obiectivul nostru este clasarea pe unul dintre locurile 1-10. E foarte greu, toată lumea zîmbeşte, dar nu e imposibil. Pentru mine, salvarea de la retrogradare nu e un obiectiv", a mai spus noul administrator al echipei, citat de Gsp.ro.

 

Anamaria Prodan a anunțat unde va juca U Cluj meciurile de acasă

Comentarii Facebook