Ce jucător pleacă de la CFR Cluj și lasă loc de suspiciuni legate de o echipă din capitală: „Ne vom întâlni curând, dar în tabere diferite!”


Un jucător al CFR Cluj își ia adio de la echipa din Gruia, dar lasă loc de întrebări cu un posibil transfer la FCSB

Mijlocașul grec Panagiotis Tachtsidis (34 de ani) a anunțat oficial, printr-un mesaj emoționant, despărțirea de CFR Cluj. Fotbalistul, care semnase vara trecută un contract valabil pe două sezoane, nu se mai află în cantonamentul ardelenilor din Austria, iar plecarea sa devine astfel certă.

„Bună dimineața, CFR-iștii mei. A sosit momentul să vă spun la revedere. Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru suportul și dragostea ce mi-ați dat-o în acești doi ani uimitori. A fost o plăcere să joc pentru CFR, vă doresc tot binele în viitor. Și, cine știe, poate ne vom întâlni curând, dar în tabere diferite”, a scris Tachtsidis pe Instagram.

Mesajul lasă loc de interpretări, iar zvonurile privind o posibilă mutare la FCSB capătă tot mai multă consistență. În trecut, patronul Gigi Becali și-a exprimat public interesul pentru mijlocașul grec, pe care l-a lăudat în mai multe rânduri. Mai mult, în timpul play-off-ului din sezonul trecut, Tachtsidis a fost surprins într-o convorbire video cu antrenorul FCSB, Elias Charalambous, un alt indiciu că o colaborare ar putea fi iminentă.

Panagiotis Tachtsidis are o cotă de piață de 450.000 de euro, potrivit Transfermarkt, și a evoluat în cariera sa pentru cluburi importante precum AS Roma, Olympiacos sau Nottingham Forest. Pentru echipa națională a Greciei a strâns 25 de selecții și a marcat un gol, fiind prezent și la Cupa Mondială din 2014.

Rămâne de văzut dacă despărțirea de CFR Cluj va deschide într-adevăr drumul spre FCSB sau dacă grecul are alte planuri în Superliga României. Cert este că Tachtsidis nu își încheie socotelile cu fotbalul românesc, ci doar cu echipa din Gruia.

Comentarii Facebook