Joi 7 Iulie

Câți bani va câștiga Sergiu Buș la CFR Cluj și cum a reacționat Dan Petrescu când a auzit de transfer


Atacantul Sergiu Buș efectuează în acest moment vizita medicală la Cluj după care, cel mai probabil, va semna contractul cu gruparea campioană.

Buș, care a mai fost legitimat și la FCSB, va fi remunerat ca un mare fotbalist de către diriguitorii ardelenilor. Dan Petrescu (53 de ani) s-a declarat încântat de acest transfer.

Buș s-a despărțit de coreeni de la FC Seongnam, club la care juca din ianuarie, astfel că va parafa noul angajament din postura jucătorului liber de contract.

Contractul oferit de CFR Cluj lui Sergiu Buș. Ce sumă va primi la semnătură

Buș va semna un contract valabil doi ani și jumătate, deci până în vara lui 2024, și va fi remunerat lunar cu suma de 15.000 de euro. În plus, fotbalistul va primi și 50.000 de euro la semnătură, susțin surse digisport.ro.

Dan Petrescu s-a bucurat când a aflat că Buș este aproape de o revenire în Gruia. 

E posibil, nu știu. Acum, dacă mi-ai zis tu, ar fi bine. E un atacant bun. Vedem. Dacă e adevărat, ar fi bine pentru că e un jucător crescut aici, la Cluj.

Iar noi, la lista B, nu prea avem jucători, în afară de Păun. Ar fi ideal dacă ar putea să vină”, a spus Petrescu, după o nouă victorie a celor de la CFR în Liga 1, 1-0 cu CS Mioveni.

Sergiu Buș a confirmat negocierile cu CFR Cluj. „Ne-am înțeles, sper să semnez!”

Sergiu Buș a dezvăluit că s-a înțeles cu echipa antrenată de Dan Petrescu.

Sunt foarte aproape de CFR Cluj, încă nu am semnat, dar îmi doresc şi sper să semnez. Să ajut echipa să fie campioană. În mare parte ne-am înţeles, verbal totul e ok, sunt mulţumit, aşa că ţine doar de mine să fiu sănătos. O să fac vizita medicală.

M-a luat gura pe dinainte, dar sunt aproape de CFR Cluj. Doar un cutremur ar face să nu semnez. E concurenţă la CFR, dar e bine. Voi face tot posibilul să ajut echipa. Cu CFR discut de o lună-două, dar nu m-a căutat doar acum, m-a căutat şi înainte să semnez cu FCSB. Îmi doresc să mă întorc acasă, pentru că la CFR m-am format", a spus Sergiu Buș, pentru Look Sport.

Sergiu Buș ar reveni, astfel, la CFR Cluj, club la care a început fotbalul și la care a fost legitimat până în 2013, când a venit transferul la Corona Brașov.


Comentarii Facebook