Care e secretul lui ”U” Cluj? Radu Constantea, mesaj rar despre renașterea echipei în 10 ani: „Am reușit să readucem acest club acolo unde îi este locul”

Universitatea Cluj își trăiește cele mai bune momente din istorie în 2026, iar peformanțele echipei se leagă în mod direct de Radu Constantea. Președintele echipei, consilier local și apropiat al lui Emil Boc, este faimos pentru că preferă să fie o prezență discretă. Cu toate acestea, cu câteva ore înaintea partidei disputate la Lublin cu Dinamo Kiev, în Polonia, președintele clubului, Radu Constantea, a publicat un mesaj rar în care a vorbit despre drumul parcurs de „Șepcile Roșii” în ultimii zece ani.

Universitatea Cluj se pregătește pentru unul dintre cele mai importante meciuri din istoria recentă a clubului,


Oficialul a amintit de perioada dificilă prin care a trecut Universitatea Cluj după faliment, când echipa era nevoită să evolueze în Liga a IV-a, inclusiv pe terenul din Gilău. Astăzi, clubul se află din nou în cupele europene, iar sute de suporteri au făcut deplasarea în Polonia pentru a susține echipa în fața formației ucrainene.

„Acum 10 ani, Universitatea Cluj juca la Gilău, în Liga a IV-a. Astăzi, ne aflăm în Polonia pentru un meci european cu Dynamo Kyiv, iar peste 700 de suporteri au făcut deplasarea din Cluj pentru a fi alături de echipă”, și-a început mesajul Radu Constantea. Președintele Universității consideră că diferența dintre cele două momente spune totul despre evoluția clubului și despre eforturile depuse în ultimul deceniu pentru revenirea în prim-planul fotbalului românesc.

„Este o imagine care vorbește de la sine despre drumul parcurs de club în această perioadă. Despre răbdare, muncă și despre o comunitate care a rămas aproape de Universitatea Cluj în fiecare etapă a reconstrucției”, a transmis acesta. Constantea a subliniat că revenirea în competițiile europene nu reprezintă finalul procesului de dezvoltare, ci o confirmare că proiectul început în urmă cu zece ani merge în direcția dorită.

„Nu este un punct final și nici momentul unor concluzii. Este doar o confirmare că, împreună, am reușit să readucem acest club acolo unde îi este locul: pe scena fotbalului românesc și european”, a mai spus președintele clubului. În mesajul său, oficialul a ținut să evidențieze și atașamentul suporterilor Universității Cluj. Potrivit acestuia, peste 700 de clujeni au parcurs aproape 800 de kilometri pentru a fi alături de echipă la meciul cu Dinamo Kiev, o mobilizare care reflectă legătura dintre club și fanii săi.

„Iar faptul că peste 700 de clujeni au parcurs aproape 800 de kilometri pentru a fi astăzi alături de echipă este, probabil, cea mai frumoasă dovadă a acestui parcurs”, a încheiat Radu Constantea. Universitatea Cluj revine astfel într-o competiție europeană după un deceniu în care a trecut prin faliment, promovări și reconstrucție. Dacă în 2016 echipa încerca să revină din Liga a IV-a, în vara lui 2026 joacă din nou pe scena continentală, susținută de sute de suporteri care au însoțit-o până în Polonia.

Comentarii Facebook