Duminica 28 Aprilie

Boc, deranjat de „bârfa” despre schimbarea antrenorului la „U” Cluj: „Lăsați clubul în pace”


Presa centrală a scris că impresarul Cătălin Liță a fost la Cluj-Napoca pentru a pune la punct ultimele detalii ale contractului dintre Marius Șumudică și Universitatea Cluj. Cu toate acestea, primarul Clujului, Emil Boc, a anunțat că nu mai dorește să discute subiectul, care ar fi o „bârfă” și vrea ca Universitatea să fie lăsată în pace.

„Lăsați clubul în pace, să-și vadă de treabă. Toată zvonistica asta, alimentată de habar nu am cine, nu mă interesează și o ignor. Avem echipă care a demonstrat că e capabilă să obțină rezultate bune, avem antrenor care a avut deja rezultate. Nu discut toate bârfele. Nu suntem nici rău, nici bine, suntem în grafic. Toată lumea trebuie să se concentreze pe obiectiv", a declarat Emil Boc la un post de radio local.

Nu ar fi însă pentru prima dată când primarul Clujului infirmă un zvon care se adeverește a fi realitate. Amintim că, înainte de plecarea lui Sabău, Emil Boc declara că Sabău va rămâne la „Șepcile Roșii” pentru că ar avea „ADN de clujean”.

„Am comunicat cu el imediat după meci printr-un mesaj. Nu am discutat nimic despre așa ceva și nici nu am fost informat despre o asemenea ipoteză. Nu comentez și nu cred că este o știre. Îmi doresc ca Neluțu Sabău să continue. Știu că e un om responsabil și știe că munca este grea în continuare, încă cunoscând ADN-ul lui de clujean adevărat cât timp va avea putere va fi alături de culori. Nu am discutat cu nimeni acest aspect și nu pot să pun mai multe”, a declarat Emil Boc la un post de radio local, înainte de plecarea lui Sabău. 

Comentarii Facebook