Miercuri 24 Aprilie

Biletele la meciul U Jolidon - VFL Oldenburg, puse in vanzare!


Biletele la meciul U Jolidon - VFL Oldenburg, de sambata, 20 noiembrie, in care se disputa calificarea in optimile Cupei Europene de Handbal Feminin, au fost puse in vanzare.

SC Universitatea Cluj ii invita pe toti iubitorii sportului sa vina de la ora 18.00, in Sala Sporturilor "Horia Demian", pentru a le sustine pe handbaliste in lupta cu nemtoaicele de la Vfl Oldenburg.

Biletele la meci au fost puse in vanzare la Casa de Cultura a Studentilor, Sala Sporturilor "Horia Demian", Clubul Sportiv Universitatea Cluj si Standul U Cluj din Iulius Mall, Pretul unui bilet la meciul U Jolidon - VFL Oldenburg este de 10 lei, iar cu Studcard pot intra 2 studenti pe un bilet.

"Prezenta clujenilor la meci este foarte importanta pentru echipa locala de handbal feminin U Jolidon, care va juca acasa cu sansa de a beneficia de sustinerea galeriei proprii. Le dorim succes fetelor noastre!", a declarat Ovidiu Vasu, director executiv al CS Universitatea Cluj.

Evenimentul sportiv este organizat de CS Universitatea Cluj in parteneriat cu Respect Media, prima agentie de marketing in sport si evenimente din Transilvania.

Comentarii Facebook