Luni 9 Decembrie

Anamaria Prodan: Rar am întâlnit oameni RĂI ca la Cluj. Dacă U Cluj e echipa românilor, a ieșit un român să ajute echipa?

 

Anamaria Prodan s-a plâns că rar a văzut oameni răi ca la Cluj. 

 

Rar mi-a fost dat să întâlnesc lume atât de rea ca la Cluj. Când Walter spunea că nu a avut parte de prieteni am zis că e nebun. Eu am avut parte de prieteni, am întâlnit niște oameni minunați, dar sunt mult prea puțini. Eu am scris o chestie pe un site de socializare și lumea m-a înjurat, m-au înjurat ungurii. Eu spun așa, nu am chestiile astea, trăim în aceeași țară, îi respect, dar toată lumea numește echipa CFR -ului, echipa ungurilor, ceea ce mi se pare o chestie greșită. Dar dacă aia este echipa ungurilor și Universitatea este echipa românilor, a ieșit vreun român să ajute echipa asta. 

 

Echipa asta în ultimii trei ani nu a primit un pahar de apă din partea nimănui. Sunt mulți oameni în club care mă ajută și care au adus bani de acasă ca să trăim. În rest nu există nimeni, dar toți au agățat la mașină însemnele clubului, care nu îmi aparțin nici alea. Sunt ale Primăriei. Nu mai pot să le folosesc, nu o să le mai folosesc! Să îi rămână domnului Boc. Sunt ale lor și le am până în 2013.

 

Clubul ăsta în 90 de ani de istorie nu a avut niciodată un teren de antrenament, stadion, nimic! Nu a avut o casă. Stau în casa lui Walter, sediul e al lui Walter. Mașinile sunt ale lui, ale lui Mărginean actualmente. Autocarele sunt ale lui. Totul! Vestiare, nocturnă, sintetic. Dar ne înjură pe noi. 

 

La Cluj e o rușine ce se întâmplă. Am 1000 de oameni pe stadion, dintre care la peluză cei care plătesc 50 de lei vechi pe abonament”, a spus Anamaria Prodan la Radio.gsp.

 

Managerul U Cluj a spus că va discuta cu primarul din Craiova pentru a muta echipa acolo. ”La cât de mult iubesc oamenii ăștia fotbalul ar fi un lucru extraordinar, în condițiile în care Mititelu nu vrea să mai joace pe acel stadion. Aș vrea să vorbesc cu doamna primar să o întreb dacă și-ar dori chestia asta și eu m-aș duce mâine”, a mai spus Prodan.

 

Vezi AICI întreaga înregistrare din emisiunea de la Radio.gsp.

Comentarii Facebook