Ana Maria Prodan: Mut echipa la Bistrița. Cum COMENTEZI? VIDEO

 

Managerul U Cluj, Ana Maria Prodan, a anunțat la finalul meciului cu FC Brașov că mută echipa pentru că sunt prea puțini suporteri în tribune.

 

A fost ultimul meci pe Cluj Arena pentru noi. De ce să plătim atâţia bani pentru a avea doar 3.000 de suporteri în tribune? Mergem la Bistriţa, acolo unde am putea juca pe gratis la câţi bani are să-mi dea Jean Pădureanu”, a declarat Ana Maria Prodan.

 

Eu cred că a fost ultimul. Asta cred în momentul ăsta și plec așa cu inima împăcată că azi au cântat senzațional de frumos. 

 

Eu cred că clujenii sunt obișnuiți cu așa ceva și cred că nu reprezintă nimic pentru ei faptul că pleacă echipa. Dacă joc cu 1000 (n.red. de surporteri) pe Cluj Arena și mă îngrop în datorii și mă duc în altă parte și joc cu 500, că vin 500 după mine, câștig mai mult în altă parte. Decât să moară echipa asta numai ca eu să stau și să plătesc la Cluj Arena sau în alte părți la antrenament și să își facă alții buzunarele pline, mai bine plec undeva unde am cheltuieli infinit mai mici”, a spus Ana Maria Prodan. 

 

Eu pun în balanță viața echipei Universitatea și interesele altora și aleg viața Universității”, a mai spus managerul U Cluj.  

 

U Cluj - Brașov 1-1 REZUMAT VIDEO

 

Nici CFR Cluj nu vrea să joaxe pe Cluj Arena, pe motiv că a fost branduit de fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, pentru echipa U Cluj. Astfel, arena de 43 de milioane de euro ar putea sta în paragină.

 

Mureșan: Noi nu avem ce să căutăm pe Cluj Arena. Este branduit pentru U Cluj VIDEO

Comentarii Facebook