Alex Chipciu va rămâne în istoria Universității Cluj după ce a jucat titular în România - Austria. Nu se mai întâmplase asta de 53 de ani!

Alex Chipciu a strălucit în partida câștigată de România cu Austria, scor 1-0, fiind integralist. O performanță importantă, fiind vorba despre primul jucător al Universității Cluj care reușește așa ceva în ultimii 53 de ani.

Alex Chipciu va rămâne în istoria Universității Cluj după ce a jucat titular în România - Austria


Conform jurnalistului Dan Bodea, ultimul fotbalist de la Universitatea Cluj care era integralist pentru naționala de fotbal a României era legendarul Dan Anca. Se întâmpla într-un România - Albania jucat în 1972, câștigat de „tricolori” cu 2-0. Și atunci era o partidă care conta pentru preliminariile unui Campionat Mondial, mai exact cel din 1974.

În acel meci, Dan Anca făcea pereche la mijlocul terenului cu Radu Nunweiller în linia de mijloc (într-un sistem specific acelor vremuri: 1-4-2-4), fiind coechipier cu Mircea Lucescu, actualul selecționer.

Mai mult, partida dintre România și Austria a fost prima în care au fost prezenți în teren, simultan, câte un jucător de la Universitatea Cluj și CFR Cluj. Este vorba despre Alex Chipciu și atacantul Louis Munteanu.

Mai mulți fotbaliști de la Universitatea Cluj au jucat pentru România, însă Alex Chipciu a făcut istorie


Au mai existat, desigur, fotbaliști ai Universității Cluj care au jucat pentru naționala României, însă niciunul cu excepția lui Alex Chipciu și Dan Anca nu a reușit să fie integralist, adică să înceapă partida titular și să nu fie schimbat.

Aici pot fi reamintiți Viorel Mureșan (1 meci), Septimiu Câmpeanu (4 meciuri - 1 gol marcat), Zsolt Muzsnay (3m-0g), Zoltan Kadar (2m-0g), Marius Predatu (1m-0g), Adrian Cristea (1m-0g), Constantin Grecu (1m-0g), Gicu Grozav (2 meciuri – 1 gol marcat la debut).

Așadar, pentru amatorii de statistică, Alex Chipciu este al 28-lea fotbalist convocat de la Universitatea Cluj care a jucat, în cel puțin un meci, amical sau oficial, la prima reprezentativă de fotbal a României, în perioada 1922-2025. Pentru Alex Chipciu, la 36 de ani a fost al 50-lea său meci pentru România.

Comentarii Facebook