Alex Chipciu și-a ales favorita la Cupa Mondială 2026! Căpitanul lui „U” Cluj: „Voi fi fanul lor”
Căpitanul Universității Cluj, Alex Chipciu, a dezvăluit ce echipă va susține la Cupa Mondială din 2026, competiție găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. Deși unul dintre colegii săi de la „U” Cluj, Jovo Lukic, participă la turneul final, mijlocașul ardelenilor are o altă favorită.
Chipciu a mărturisit că va ține cu Belgia, țară în care a evoluat pentru RSC Anderlecht și alături de care a cucerit titlul de campion în sezonul 2016-2017.
„Țin cu Belgia la CM 2026! Am rămas atașat de țară după ce am jucat acolo. Și pentru că evoluează la naționala lor foști colegi. Tielemans, cu care am amintiri frumoase, titlu câștigat împreună la Anderlecht. Plus tinerii pe care i-am prins, Doku, Debast, Saelemaekers, Lukebakio”, a declarat căpitanul Universității Cluj.
Alex Chipciu și-a ales favorita la Cupa Mondială 2026! Căpitanul lui „U” Cluj: „Voi fi fanul lor”
Fotbalistul ardelenilor consideră că Belgia dispune în continuare de jucători valoroși, chiar dacă actuala generație nu mai are strălucirea celei care a impresionat la turneele finale din ultimul deceniu.
„Voi fi fanul lor, deși mi-e greu să cred că pot câștiga Mondialul. Nu mai au totuși generația de aur din 2018. Dar au tineri de valoare mare plus experiența unor fotbaliști precum De Bruyne”, a explicat Chipciu.
1 Comentariu