Adrian Mutu, speriat de calitatea gazonului de pe Cluj Arena: „Ne așteaptă un teren foarte greu, va fi o seară extrem de complicată pentru noi”


La conferința de presă dinaintea partidei de la Cluj, care va avea loc vineri, 27 ianuarie, Adrian Mutu, antrenorul Rapidului, a anunțat că principalul adversar pentru echipa sa va fi gazonul precar de pe Cluj Arena, dar a avut numai cuvinte de laudă pentru tehnicianul „Șepcilor Roșii", Ioan Ovidiu Sabău.

După 22 de runde, Rapid este aproape de calificarea matematică în play-off, având 11 puncte avans față de echipa de pe locul șapte. În primul meci oficial din 2023, Rapid s-a impus pe teren propriu cu Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 3-0. De cealaltă parte, Universitatea Cluj ocupă locul 14 în Liga 1. În prima rundă din 2023, echipa pregătită de către Ioan Ovidiu Sabău a câștigat meciul cu FC Voluntari, scor 2-1.

Ne așteaptă un meci împotriva unei echipe care are nevoie de puncte. Ne așteaptă și un teren foarte greu și va fi o seară extrem de complicată pentru noi. Deci trebuie să fim gata de luptă, să acceptăm condițiile și să obținem victoria.

Ne dorim continuitate în victorii, ceea ce ne-ar menține în primele trei-patru echipe. Din păcate, terenul nu ajută o echipă care se bazează pe un joc de pase. Trebuie să aplicăm altă strategie și să scoatem maximum din această partidă.

Nu e suspendat Dugandzic. Are cinci cartonașe. Lipsește la patru meciuri, la opt și așa mai departe.

Ne cunoaștem foarte bine, îl respect mult pe Sabău. Revine în antrenorat și deja a schimbat sistemul tactic al echipei. Are o mentalitate de fotbalist mare, a început cu o victorie, au un moral bun", a spus Adrian Mutu, la conferința de presă.

Comentarii Facebook