Miercuri 12 Decembrie

Adrian Falub, despre situația de la U Cluj: Am controlat partida cu Petrolul Ploiești

 

Tehnicianul U Cluj, Adrian Falub, recunoaște că echipa a început mai slab campionatul, dar viitorul sună bine.

 

Îmi felicit jucătorii pentru că au făcut un meci bun. Am meritat victoria, am stat bine în teren din punct de vedere tactic şi am controlat partida, exceptând ultimele două-trei minute. Era important să câştigăm ca să nu pierdem contactul cu echipele din fruntea clasamentului. Am început campionatul puţin mai greu, dar asta şi pentru că nu am putut să jucăm meci de meci în formula ideală. Am avut jucători accidentaţi, alţii nu erau pregătiţi din punct de vedere fizic. Încetul cu încetul ne vom reveni şi vom fi acolo sus. Cred că am primit două goluri mai mult din întâmplare. 

 

Nu sunt neapărat supărat pe Dumitrescu pentru eliminare. Aşa se întâmplă atunci când îţi doreşti foarte mult. Nu pot să îi fac vreun reproş, deoarece el s-a dăruit, iar când vezi asta poţi să ierţi o greşeală. Până la urmă vor veni victoriile şi în deplasare. Şi-a revenit şi Goga, care este un jucător foarte important pentru noi, Sepsi este în creştere, în timp ce restul nou-veniţilor încep să se integreze şi să înţeleagă ce înseamnă acest club”, a declarat Falub.

 

6.000 de oameni au fost în tribune la meciul cu Petrolul Ploiești, iar acesta poate fi numai începutul unui reviriment fotbalistic așteptat de toți fanii U Cluj. 

 

Comentarii Facebook